GROȘII ȚIBLEȘULUI - O mașină de deszăpezit, printre planurile administrației locale

Iarna, nu-i ca vara, și nici invers. Viceprimarul comunei Groșii Țibleșului, Ionel Miholca, ne povestește despre planurile și ideile de viitor în ceea ce privește comuna.

GROȘII ȚIBLEȘULUI - O mașină de deszăpezit, printre planurile administrației locale

Având în vedere că iarna, când ninge mult, drumurile devin impracticabile din cauza zăpezii mari, ele trebuie curățate pentru a se putea circula în siguranță, iar pentru asta se apelează la cei care beneficiază de utilaje adecvate.

Întrebat despre drumul Botizei, viceprimarul ne povestește că a fost finalizat în intervalul 2015-2019, atunci când s-au finalizat și alte proiecte în zonă. „Drumul către Botiza este circulabil. S-a surpat pe alocuri, dar se poate circula în siguranță inclusiv iarna. Nu se poate circula doar când e zăpadă prea mare, spre exemplu 60-70 de centimetri, poate chiar un metru, atunci se blochează drumul. Dar iarna, când e așa, facem ședință de consiliu și îl declarăm închis. Vrem să achiziționăm cât mai curând o mașină de deszăpezire care să fie a primăriei”, a spus acesta.

V.R.