FERMIERII – Se pregătesc de protest

Președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli din Olt, organizație membră în Uniunea Salvăm Țăranul Român, Ion Păunel a anunțat că cererea pentru acțiunile de protest a fost deja înregistrată, arată Agroinfo.

„Cererea pentru acțiunile de protest din data de 18 noiembrie 2020 a fost deja înregistrată. Așa cum am promis, Uniunea Salvăm Țăranul Român facem și nu doar vorbim. În perioada următoare vom veni cu un comunicat de presă”, declară acesta.

Potrivit cererii făcută de fermieri la Primăria București, la acțiunile de protest vor participa aproximativ 100 de fermieri, iar protestul se va ține în Piața Victoriei din capitală.

 V.R.