FENOMENUL MUTAT LA ȚARĂ - Pe timp de pandemie, în Baia Mare

În timp ce agitația, aglomerația și haosul sunt cuvintele care descriu viața la oraș, atmosfera în timp de pandemie este cu totul alta la țară. Oamenii își văd în continuare de activitățile zilnice, bucurându-se și de liniște și aer curat.

FENOMENUL MUTAT LA  ȚARĂ -  Pe timp de pandemie, în Baia Mare

Maria a visat dintotdeauna să se mute într-un loc liniștit, iar epidemia a ajutat-o în acest sens. Din luna octombrie, Maria și-a mutat biroul într-o locație de poveste, care îi aduce aminte de copilărie.

„Am ales să fac o schimbare radicală și am luat-o de la început, la 40 de ani. Am lăsat tot la oraș, cu bune și cu rele, și m-am mutat la țară, în Breb. Casa este moștenită de soțul meu, de la părinți, dar am început să o renovăm încet. Soțul meu, inginer de profesie, este foarte priceput în toate și nu a lăsat pe nimeni să-l ajute, le face încet și după cum are timp. Mai avem multe de realizat însă suntem optimiști și nu regretăm decizia luată. Vreau să-i îndemn pe toți care își doresc o viață mai aproape de natură și liniște, să nu mai stea pe ganduri și să-își ducă visul la bun sfârșit”, spune fosta băimăreancă.

Pentru Anca Mureșan, mutatul la țară are mai multe beneficii: a scăpat de traficul și agitația urbană.

„A fost ușor să mă izolez. În momentul de față nu simt această perioadă, nu eram la curent cu noutățile, deoarece eram prinsă mereu cu treabă pe lângă casă. Această schimbare de mediu m-a făcut să-mi descopăr o nouă pasiune: grădinăritul. Am o grădină plină de flori multicolore și un foișor cu pomi exotici (mandarin, rodie, măslin, lămâi) care rodesc de două ori pe an. Plantele cățătoare urcă până sus pe garduri, iar animalele noastre înviorează acest mic colț de rai care e o oază de relaxare”, spune ea.

Mihai ne-a mărturisit cum a decis să dea uitării viața la oraș, în Baia Mare.

„De la începutul pandemiei, eram cumva paralizați. Am decis că trebuie să ne schimbăm radical viața. Trecând prin experiența unei situații de urgență, i-am propus soției să ne mutăm definitiv în Breb, fiind principalul loc unde mergeam în vacanță. Această schimbare a venit brusc, fără să stăm prea mult pe gânduri. Când ne-am căutat locuința am fost interesați să aibă acces la internet, eu știind că o să lucrez mai mult de acasă”, povestește Mihai.

B.N