CRĂCIUN- Baia Mare îmbracă haine de sărbătoare

Sărbătorile de iarnă sunt cu siguranță cea mai specială perioadă din decursul unui an și fiecare dintre noi așteaptă cu nerăbdare apropierea Crăciunului.

CRĂCIUN- Baia Mare îmbracă haine de sărbătoare

Ca in fiecare an, alături de copii, dar si de băimărenii veniți în număr mare să asiste la eveniment, primarul Cătălin Cherecheș a inaugurat iluminatul ornamental al orașului pentru sărbătorile de iarnă si luminile pe bradul de Crăciun amplasat in Piața Cetății. Ca și surpriză pentru cei mici, la eveniment și-a făcut prezența și Moș Nicolae, care a venit încărcat cu multe cadouri.

Spiritul sărbătorilor creează în Baia Mare o atmosferă de vis, plină de lumină și culoare. Atracția principală este Centrul Vechi, locul unde se desfășoară si târgul de Crăciun. Copiii sunt cei mai încântați și se bucură de fiecare moment petrecut în acest decor feeric.

Localnic: Mie mi se pare mai ceva decât un tărâm de basm. Este magic adică n-am mai văzut așa ceva până acum. În această perioadă reușim să apreciem mai mult frumusețea Crăciunului.

Copil: Aici mi se pare foarte frumos, mai ales cum centrul orașului este luminat, cu multe culori, foarte frumoase, mereu îți atrage privirea și ai vrea să intri aici, măcar de curiozitate.

Întregul orașul a fost împodobit, admirat și adorat de băimăreni, care se bucură de fiecare moment după o lungă perioadă de restricții.

B.N