COVID - A sosit a doua tranșă de vaccin

În Romani a sosit a doua tranșă de vaccin anti-COVID-19. Transportul a ajuns la Institutul ”Cantacuzino” azi dimineață în jurul orei 9.00.

COVID -  A sosit a doua tranșă de vaccin

A doua tranşă de vaccin anti-COVID a ajuns, marţi dimineaţă, la Institutul "Cantacuzino" din Capitală, relatează Agerpres. De data aceasta, în țară au ajuns aproximativ 40.000 de doze, care urmează să fie distribuite în țară, în funcție de solicitări. 

"Aceste doze vor fi depozitate în Centrul naţional de stocare al Institutului "Cantacuzino" şi vor fi distribuite spitalelor care au nevoie de vaccin, în funcţie de solicitările primite de la Comitetul naţional de coordonare a vaccinării, în perioada următoare. Dispunem de un centru de depozitare pentru un milion şi jumătate de doze, în congelatoare speciale, cu temperaturi cuprinse între minus 60 până la minus 90 de grade Celsius", a afirmat colonelul Romeo Feraru, purtătorul de cuvânt al Institutului "Cantacuzino", citat de Agerpres.


A.H.