COVID-19 - Am depășit incidența de 3 la mia de locuitori

Numărul cazurilor de COVID-19 a început să crească în Maramureș și o luăm de la capăt cu măsurile de restricție.

COVID-19 - Am depășit incidența de 3 la mia de locuitori

În ultimele 24 de ore, în Maramureș au fost confirmate 121 de cazuri noi de COVID-19 și județul nostru a ajuns la un total de 14.588, iar incidența pe județ a crescut la 3,03. 

Din păcate, în ultima zi am avut și un număr ridicat de decese, mai exact 7 persoane și-au pierdut viața din cauza noului coronavirus. Totalul victimelor acestei maladii a ajuns în Maramureș la 577. 

Veștile proaste continuă. Avem un nou record de pacienți spitalizați, mai exact 283 de maramureșeni sunt internați în spital. Dintre aceștia 27 sunt la ATI, iar 10 sunt intubați.

Conform datelor DSP Maramureș, în ultimele 24 de ore au fost prelucrate doar 89 de teste COVID-19. 

A.H.