CORONAVIRUS SCĂPAT DE SUB CONTROL - România bifează azi aproape 10.000 de îmbolnăviri

România, în ciuda tuturor restricțiilor care se impun de la o zi la alta, nu reușește să scadă numărul cazurilor noi de infectare cu noul coronavirus. Față de ultima raportare, cea de ieri, azi au fost înregistrate 9714 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

CORONAVIRUS SCĂPAT DE SUB CONTROL - România bifează azi aproape 10.000 de îmbolnăviri

Pandemia de coronavirus pare să scape de sub control în România. Numărul tot mai mare de cazuri noi de coronavirus face ca presiunea pe sistemul medical românesc să fie tot mai mare. În Maramureș rata de infectare a crescut față de ieri la 3,34, în ultimele 24 de ore fiind confirmate alte 170 de noi cazuri de coronavirus. În acest moment Maramureșul a ajuns la un număr de 5233 de cazuri de coronavirus. Până la această dată nu au fost raportate decese. La nivel național de ieri până azi un număr de 121 de persoane au pierdut lupta cu coronavirusul, respectiv 68 de bărbați și 53 de femei. Cele mai multe decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 70-79 de ani (38 de decese), urmate de 37 de decese la categoria 60-69 de ani și 29 de decese la cei peste 80 de ani.