CORONAVIRUS – Dirijorul și violonistul Nicolae Botgros este în stare gravă la Terapie Intensivă

Nicolae Botgros, conducătorul Orchestrei Naţionale de Muzică Populară „Lăutarii” din Chișinău (Republica Moldova), este internat în stare gravă la spital. El a fost testat pozitiv la Covid-19.

CORONAVIRUS – Dirijorul și violonistul Nicolae Botgros este în stare gravă la Terapie Intensivă

Dirijor și violonist de mare valoare, Nicolae Botgros (67 ani) a fost transferat la Institutul de Medicină Urgentă. Purtătoarea de cuvânt a Institutului de Medicină Urgentă din Chişinău, Dorina Arsene, citată de Agerpres, a declarat miercuri pentru Unimedia că artistul a făcut o formă severă de COVID-19 şi este internat în secţia reanimare.

„Tratamentele sunt coordonate multidisciplinar cu cei mai buni specialişti din ţara noastră”, a transmis Arsene pentru Unimedia.