CORONAVIRUS- De ce nu te mai simți pregătit să ieși la întâlniri?

Cercetările arată că o potențială amenințare pentru sănătate poate transforma modul în care gândim și abordăm interacțiunile romantice.

CORONAVIRUS- De ce nu te mai simți pregătit să ieși la întâlniri?

Ioana are 29 de ani și este topograf`. Ea spune că a fost întotdeauna o persoană introvertită. Când primele restricții au apărut, a fost reticentă să iasă din nou la întâlniri.

„Am discutat cu unele persoane pe rețelele de socializare, dar nu mă grăbeam să mă văd cu nimeni. Tot ce avea legătură cu virusul mă neliniștea teribil”, spune Ioana.

La începutul lunii noiembrie, ea a fost de acord să întâlnească pe cineva prin intermediul unei aplicații de întâlniri.

„Schimbam mesaje zilnic, de câteva luni, și el a fost foarte drăguț, dar nu a mai mers”, spune tânăra.

Prima întâlnire pentru Ioana, după multe luni de stat în casă, a fost una neplăcută.

„M-am simțit extrem de ezitantă, mai mult decât de obicei. În mintea mea, încă nu eram sigură că sunt pregătită să reiau întâlnirile. Mai târziu, în acea zi, i-am trimis un mesaj explicându-i cum mă simțeam și el mi-a răspuns spunând că și-a dat seama din limbajul corpului meu”, explică Ioana.

Nu este singura persoană care simte că întâlnirile pe perioada pandemiei sunt greu de realizat. Un studiu realizat în anul 2017 de către un grup de psihologi de la Universitatea McGill din Montreal, a analizat schimbările comportamentale care au loc în momentul în care o persoană își simte sănătatea în pericol. Oamenii s-ar feri de romantism dacă ar fi inconștienți sau conștienți de un potențial risc pentru sănătate?

Aceasta este întrebarea la care psihoterapeutul Raluca Elena Moisescu a oferit un răspuns.

„Sunt de părere că oamenii au devenit mai clari cu ei înșiși și cu persoanele din jurul lor cu privire la ceea ce caută. Datorită faptului că oamenii au petrecut mai mult timp singuri, gândindu-se când va fi următorul vârf Covid, când va fi următorul blocaj, aceasta a condus la planificarea întâlnirilor într-un mod mai activ.

De exemplu, să fii mai clar cu tine și cu ceilalți despre ceea ce vrei, să prețuiești fiecare întâlnire, să te pregătești cu adevărat pentru ea mental și să nu îți pierzi timpul, dacă nu te interesează. În general, cred că acestea sunt lucrurile benefice pentru comunitatea de întâlniri”, informează psihoterapeutul.

B.N