CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII - Cererile pentru biletele de tratament vor fi preluate din 18 ianuarie

Casa Județeană de Pensii Maramureș va prelua, începând cu 18 ianuarie, cererile pentru acordarea biletelor de tratament.

Biletele se pot înregistra și la Casa Locală Sighetu Marmației, dacă solicitanții au domiciliul în raza acesteia.

“Beneficiarii biletelor de tratament vor anexa formularul de cerere al documentului care permite acordarea gratuită a biletelor de tratament <<hotărârea comisiei de aplicare a prevederilor legii speciale a cărui beneficiar este solicitantul, certificat de handicap, după caz-copie>>”, au specificat responsabilii Casei Județeane de Pensii Maramureș în cadrul unui comunicat. 

Cererile se găsesc la ghișeele instituției sau se pot descărca de pe site-ul Casei Județene de Pensii Maramureș, la secțiunea formulare. 

Numărul de înregistrare nu reprezintă un criteriu la acordarea biletelor de tratament, au mai menționat reprezentanții instituției.

V.R.