CANCER LA FICAT – Simptomele la care nu te-ai fi gândit

Cancerul la ficat produce unele simptome la care puțini oameni, dinafara sferei medicale, s-ar gândi. De exemplu, poate produce probleme stomacale ori durere.

CANCER LA FICAT – Simptomele la care nu te-ai fi gândit
Cancerul la ficat are simptome surprinzătoare

Rolul ficatului în organism este unul foarte important, filtrează sângele și ajută la descompunerea alimentelor. Când apare cancerul la ficat, unele celule se modifică, scapă de sub control și formează o tumoră. .

Cancerele hepatice sunt, conform statisticilor, a șasea cea mai frecventă formă de cancer din lume. Vârsta medie de diagnosticare este între 50 și 60 de ani. 

Simptome

Majoritatea oamenilor nu observă niciun semn de cancer la ficat la început. Când apar, puteți observa:

- Vă simțiți sătul și nu vă e foame, deși ați mâncat puțin, 
- Aveți o umflătură sub partea dreaptă a coastelor, 
Simțiți durere în partea superioară dreaptă a stomacului în apropierea umărului, în dreapta, 
- Sunteți deranjat la stomac; 
- Vi se umflă stomacul și se acumulează lichid în interior; 
- Vă simțiți obosit și slăbit; 
- Greață și vomă, frecvente; 
- Pruritul (mâncărimea); 
- Ficatul sau splina mărite; 
- Slăbiți; 
- Fecalele sunt albe și urina închisă la culoare; 
- Vene mărite pe abdomen, care devin vizibile prin piele; 
- Observați o culoare gălbuie pe piele și în albul ochilor.

Toate aceste simptome, însă, pot semnala și alte boli, așa că de cele mai multe ori cancerul hepatic e diagnosticat în stadii avansate, notează Societatea Europeană de Oncologie (esmo.org) în ghidul pentru pacienți.

Factorii de risc

Printre factorii de risc pentru cancerul de ficat mai multe boli cresc riscul, inclusiv:

- Hepatita B sau C pe termen lung - viruși care vă atacă și vă afectează ficatul;
- Ciroză - leziuni hepatice care pot face ca țesutul cicatricial să înlocuiască țesutul sănătos;
- Boala hepatică grasă non-alcoolică (boala ficatului gras non-alcoolic) - o acumulare de grăsime în ficat;
- Boli hepatice cu care v-ați născut, cum ar fi hemochromatoza ereditară (atunci când excesul de fier este depozitat în ficat și în alte organe).

Alți factori de risc:

De asemenea, consumul de alcool, obezitatea, sindromul metabolic și diabetul cresc riscul de a face cancer la ficat

Și toxinele îți cresc riscul de cancer la ficat, inclusiv:

- Aflatoxine: microtoxine produse de mucegaiuri (ciuperci) care pot crește pe culturi precum porumb și alune, dacă nu sunt depozitate în mod corect;
- Arsenic: un produs chimic care se găsește uneori în apă din fântâni; 
- Dioxid de thoriu: o substanță folosită cândva pentru anumite tipuri de raze X (nu se mai folosește);
- Clorura de vinil: o substanță chimică folosită pentru fabricarea unor tipuri de materiale plastice

Cel mai comun tip de cancer de ficat este carcinomul hepatocelular (HCC), care se produce în principalele celule ale ficatului, numite hepatocite. Este cel mai frecvent tip de cancer hepatic, reprezentând aproximativ 90% din cazuri, conform esmo.org. HCC cauzează de obicei o tumoră care crește mai mare în timp.

Cancerul de duct biliar se produce în tuburile care transportă bila - un fluid care descompune alimentele – de la ficat până la intestinul subțire. Acesta este al doilea tip cel mai frecvent de cancer la ficat.

Angiosarcomul și hemangiosarcomul sunt cancere care se găsesc în vasele de sânge ale ficatului. Ambele sunt rare și uneori cauzate de toxine.

Hepatoblastomul este un cancer foarte rar care apare mai ales la copiii sub 4 ani.