CAMPANIE - Fiecare victimă a violenței domestice are o poveste

Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității derulează în luna decembrie Campania „Scrie-ți propria poveste!”, adresată victimelor violenței în familie și nu numai. 

CAMPANIE - Fiecare victimă a violenței domestice are o poveste

Campania, susțin polițiștii maramureșeni, are ca scop diminuarea actelor de violență din sânul familiei, prin conștientizarea atât a victimelor cât și a agresorilor, dar în egală măsură și a opiniei publice, cu privire la consecințele grave pe care abuzurile repetate le pot avea asupra celor implicați.

„Degenerarea comportamentelor abuzive din familie pot duce la adevărate tragedii, iar acestea ne privesc pe noi toți. Titlul campaniei are un dublu sens. Pe de o parte vine să încurajeze victimele să ia atitudine, să ceară ajutor pentru a ieși din starea de victimă și să își construiască viața pe care și-o doresc. Pe de altă parte vine să invite victimele și mai ales pe cele care au reuşit să iasă din situaţia de victimă să-și împărtășească povestea de viață pentru a încuraja și alte victime să pună punct abuzurilor din familie. Astfel, polițiștii de prevenire le pun acestora la dispoziție adresa de  e-mail presa@mm.politiaromana.ro, unde pot să-și trimită poveștile, păstrând confidențialitatea.

Campania vine ca urmare a numărului mare de sesizări înregistrate pe parcursul acestui an. În județul Maramureș, de la începutul anului până în luna octombrie inclusiv, polițiștii au intervenit în 463 de familii pentru a aplana conflictele dintre membrii acestora. Peste 73% dintre cazuri s-au petrecut în intimitatea căminului. În funcție de mediul de rezidență, mai bine de jumătate (58%) s-au petrecut în mediul urban. Iar în ceea ce privește victimele, 84% au fost persoane de sex feminin, nouă dintre acestea fiind minore. Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul sesizărilor a crescut cu 16%”, arată IPJ Maramureș. 


H.D.