BĂTUȚI DE SOARTĂ - Micii producători din Maramureș obligați să suporte frigul

Micii productori din Piaţa Izvoare- Baia Mare s-au revoltat după ce halele acoperite au fost închise pentru a ţine în frâu pandemia de coronavirus.

BĂTUȚI DE SOARTĂ - Micii producători din Maramureș obligați să suporte frigul

Autorităţile au găsit unele soluţii prin amenajarea unor tarabe pe trotuare, în corturi sau în căsuţe din lemn. Comercianţii spun însă că marfa este perisabilă și că va fi greu de depozitat, în plus sunt obligați să îndure frigul și vremea neprielnică.

Gheorghe Pop fermier din Dumbrăvița, județul Maramureș, afirmă că producătorii sunt în pericol să arunce tone de legume la gunoi și îndeamnă românii să meargă în piețe. În fiecare an, el plantează două șarje de ridichi, însă în acest moment n-a vândut nici jumătate din prima recoltă.

„Vindem legumele la capacitate foarte redusă. În piețele de en gross bate vântul, micii comercianți, magazinele mici, nu mai vin deloc să cumpere. Foarte puțini legumicultori iau în calcul să semene iarăși ridichi sau altă cultură”, precizează fermierul.

O bătrânică retrasă la marginea unui trotuar îndură frig în încercarea de a vinde câteva legături de pătrunjel. „Am prins vremuri grele până la anii mei dar această perioadă le întrece pe toate. Mulți nu mai dau doi bani pe alimente sănătoase, preferă să cumpere din magazin. Muncesc în agricultură de când mă stiu, am palmele bătătorite și muncite dar prea puțini își dau seama că sănătatea noastră constă și în ceea ce mănânci”, spune femeia.

Care sunt soluțiile?

Autoritățile, spre care o parte dintre fermieri privesc cu speranță și de la care așteaptă soluții, au mesaje însă pentru consumatori.

„Recomand oamenilor care trebuie să își facă aprovizionarea cu strictul necesar să aleagă cea mai apropiată piață pentru a susține astfel producătorii români. Lanțul scurt de aprovizionare este singura soluție ca producția obținută la scară mică sau mare să ajungă pe mesele românilor”, a transmis Secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Emil-Florian Dumitru, pe pagina sa de Facebook. De asemenea, pe Facebook sunt grupuri de producători de legume și fructe sau chiar ferme de familie, dar există și un Mall Țărănesc, cu producători din toată țara.

B.N