BAIA MARE - Controale în magazine și piețe ale polițiștilor locali

Polițiștii locali băimăreni fac controale în sectorul HORECA și în piețele agroalimentare din municipiu.

BAIA MARE - Controale în magazine și piețe ale polițiștilor locali

Oficial știm că Biroul Control Comercial din cadrul Direcției Poliția Locală a desfășurat activități de verificare și informare a agenților economici din sectorul HORECA, dar și din alte domenii de activitate cu privire la măsurile impuse pentru reducerea riscului de răspândire a COVID-19. Polițiștii locali au verificat acordurile/autorizațiile de funcționare, respectiv existența vizei pentru anul în curs, dar și contractele de concesiune, după caz.

Controalele au fost desfășurate la 57 de agenți economici, 14 terase sezoniere și două spălătorii auto. În piețele agroalimentare au fost verificați agenții economici/producătorii agricoli individuali care desfgășoară activități de comerț în incinta piețelor. Saloanele de înfrumusețare au fost și ele monitorizate, dar și unitățile de alimentație publică, în special cele care dețin și terase.

FOTO Primaria Baia Mare

H.D.