BAIA MARE - AUR va avea sediu de partid

Aleșii locali băimăreni se vor pronunța în ședința de Consiliu Local de vineri, 29 ianuarie, cu privire la mai multe proiecte de hotărâre care privesc închirierea unor spații de către mai multe partide politice. Dacă aleșii vor fi de acord atunci vor avea sedii de partid cei de la ALDE, AUR, UDMR și Pro Romania.

BAIA MARE - AUR va avea sediu de partid

Consilierii locali vor trebui să aprobe închirierea către Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – Filiala Maramureș a spațiului cu suprafaţa utilă de 30,00 mp situat  pe B-dul Republicii nr. 18 -Baia Mare cu destinatia de sediu pentru desfasurarea activitatii politice pe o perioada de 1 an, cu posibilitatea prelungirii prin acordul partilor.

Potrivit proiectului de hotărâre care urmează a fi dezbătut la finele acestei săptămâni, valoarea chiriei va fi de 0,90 lei/mp/luna, care se va indexa anual cu indicele inflatiei comunicat de I.N.S. intarzierile de la plata se vor penaliza cu 0,04%/zi intarziere la suma datorata.

Tot vineri consilierii locali se vor pronunța și asupra proiectului privind aprobarea închirierii către Partidul Alianta pentru Unirea Romanilor  a spațiului S4 cu suprafaţa utilă de 68,50 mp situat pe B-dul Republicii nr.62 -Baia Mare cu destinatia de sediu pentru desfasurarea activitatii politice.

„Se  aprobă închirierea către Partidul Alianta pentru Unirea Romanilor  a spațiului  S4 cu suprafaţa utilă de 68,50 mp situat pe B-dul Republicii nr. 62 - Baia Mare cu destinatia de sediu judetean pentru desfasurarea activitatii politice. Se aprobă încheierea contractului de închiriere pe o perioada de 1 an, cu posibilitatea prelungirii prin acordul partilor. Valoarea chiriei va fi de 0,90 lei/mp/luna, care se va indexa anual cu indicele inflatiei comunicat de I.N.S. intarzierile de la plata se vor penaliza cu 0,04%/zi intarziere la suma datorata”, se arată în proiectul care va fi supus atenției celor din CL Baia Mare.

Si tot la finele acestei săptămâni se va vota pentru închirierea unor spații de către UDMR și PRO Romania.

H.D.