AU UITAT DE COVID - Profesori de la o școală din Baia Mare intrebați dacă fac sex ocazional

Revoltă la Școala Lucian Blaga din Baia Mare, după ce profesorii sunt îndemnați să completeze niște chestionare în care apar întrebări legate de viața sexuală a fiecăruia dintre ei. Oamenii spun că astfel de lucruri nu își au rostul acum, când toată lumea se concentrează pe scoală online. Ar trebui să primeze faptul că elevii nu au tablete, nu au acces la internet și multe alte probleme care există în momentul de față.

AU UITAT DE COVID - Profesori de la o școală din Baia Mare intrebați dacă fac sex ocazional

Așadar atât cadrele didactice cât și personalul auxiliar sunt puși să răspundă la niște întrebări nu despre felul cum decurge activitatea cu elevii privind școala online, ci despre modul cum gestionează crizele din cuplu, despre viața sexuală și alte asemenea lucruri care țin de intimitate. Chestionarele aveau termen de rezolvare ziua de Vineri, 13 Noiembrie, urmând ca apoi ele să fie încărcate pe platforma “google classroom” a unității de învățământ băimărene. Este vorba mai precis despre un webinar, „Trai în doi”, grupul țintă fiind cadrele didactice.

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a venit și cu un răspuns cu privire la aceste chestionare: „Cu privire la chestionarul pe care l-au primit cadrele didactice si personalul didactic auxiliar de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” vă comunicăm informațiile primite de la conducerea unității de învățămant. Școala Gimnazială Lucian Blaga participă în acest an scolar la Programul Național „Povestea” implementat in 55 de școli din 18 judete din țară și coordonat de Asociația Wellbeing Institute din Cluj-Napoca. Acest program cuprinde și o activitate de cercetare, care presupune participarea personalului didactic și didactic auxiliar la completarea benevolă a unor chestionare recunoscute la nivel internațional privind dezvoltarea personală a fiecărui individ. Chestionarele nu sunt concepute sau gestionate de unitatea de învățământ. Unitățile de învățământ pot realiza parteneriate cu asociații, fundații, instituții de educație si cultură, organisme economice si organizații guvernamentale si nonguvernamentale sau alte tipuri de organizatii”.

H.D.